fiind unicul copil la parinti am fost mereu in cautarea unui frate surogat. cred ca inca mai am asta in sistem. disponibilitatea asta de a primi pe cineva in inima mea ca pe un frate m-a facut vulnerabila pentru ca iubirea fraterna e neconditionata, ori, eu, nu am avut norocul sa am asta niciodata. m-am surpins trecand peste munti de nemultumiri adunati in mintea mea de la cate cineva… pt ca i-am lasat doar in minte nu si in suflet ( suna siropos, nu ? nu am gasit fromulare mai buna la adevarul asta )
bun,ca sa fac povestea scurta, spun ca o prietenie adevarata nu trebuie intretinuta fizic in mod constant si conditionat. in primul rand TREBUIE sa stim ca prietenul este acolo. de fiecare data cand ii comunicam il asiguram de adevarul lucrurilor dintre noi, fara justificari.
pe prieten il cunoastem, ii respectam trairile, i le facilitam, poate chiar si nu ne indoim de el ca de un necunoscut. daca stii ca ti-e prieten atunci stii ca o pauza lunga in comunicarea verbala poate deveni intrebarea ta despre ce i se intampla lui atunci.
iar ultimul lucru ! CAND ASTEPTAM JUSTIFICARI de la cineva e urat. nu voi face asta niciodata si nici nu am facut. pe prieten l-am invitat in inima mea pt ceea ce este. iar pt ceea ce nu este il iau ca atare.
